Korektoj

Poezia este ceva care se îndreaptă spre sufletul, ultima reducere a comunicății, unde se poate trăi fără pâine, dar nu fără poezie.

Nimic mai adevărat, Sorescu, nimic mai adevărat.

De asta este atât de îngrozitor de greu să concepem că, simțindu-te extrem obosit, să fi hotărât să-l atingi pe Shakespeare, ducându-te, așa cum a făcut el, să mori puțin.

Dar șaizeci de ani și mii de cuvinte pe opera ta au fost de ajuns, Marin Sorescu, ca să trascenzi și să învingi moartea.

Tu, care simțeai ceva mortal în regiunea ființei tale, care credeai că te-ai înbolnavit de moarte într-o zi când te-ai născut, ai câștigat nemurirea cu poezia ta.

Acum, fără îndoială, poți cu adevărat să măsori timpul cu barba, veșnicie cu veșnicie.

Sorescu, ai fost mare în România și mult mai dincolo de Carpați; opera ta, esențială dintre toatele veacului xx, curge și va continua să curgă tot astfel cum apele vechei tale Dunărea.

Nu există nicio îndoială, poezia ta va răsuna până când omul să dispară ca specie sau umanitatea să se piardă ca calitate.