Rettelser

România, pe cealaltă parte a Atlanticului și odinioară dincolo de cortina de fier, reprezintă pentru mexicani aproape un mister.

Cu moștenirea aceleiași cultură, evidentă și indiscutabilă în ceea romanic a limbilor lor, popoarele român și mexican (sau cuban, brazilian, ș. a. m. d.) se cunosc abia pentru niște topici și personaje tipice: România sună în America Latină ca Dracula și Transilvania, astfel cum pentru români, poate, Mexic face trimitere doar la un charro și Cuba la Fidel Castro.

În ciuda celuia care este comun în istoria popoarelor latine, acestea se cunosc puțin și sunt între ele diferențe considerabil importante.

România, în particular, este pentru vorbitori de limbă spaniolă puțin mai departe decât Franța sau Portugalia.

Poate sunt alpii care se află la mijloc, sau decalajul pe care îl deschid popoarele germani și slavi din Europa Centrală, poate este gramatica complicată a limbii române; adevărul este că popoarele noastre pot se află diferite.

Și de fapt sunt diferite.

Dar nu suficient ca să nu împărtășească ceea esențial în viață.

Fiindcă când este vorba de această, geografia și lingvistica contează prea puțin.

Dar, ce este ceea esențial în viață și fundamental în oameni?

Există sau nu o natură umană, comună a tuturor popoarelor?

Chestiuni acestea scapă scopului și capacității textului acestuia, chiar dacă sunt luate că punct de pornire pentru a vorbi despre altceva, nu mai puțin important nici netrascendent.

Omul, mai presus de ceea ce spun fisiologie și viața socială, este productul activității lui pe pamânt.

Dar aceasta trebuie să fie înțeles ca o însușire și ca o condamnare, fiindcă deși omul este liber de făcut, nu poate să scape efectului acțiunii lui.

Mai mult, chiar este greu de rămas în afara moștenirii și activității unor alți oameni.

Fiindcă chiar dacă mulți dintre noi vom muri ca mor orele și anotimpurile, lasând abia niște amprente în câteva colțuri, sunt acei care fac cu vieții și acțiunii lor piese demne de cele mai bune și mari colecții.

Sunt cei care, spre exemplu, intră în istoria pentru a descoperi un continent sau a inventa vaccinul antirabic, sau pentru a bate toatele recorduri de viteză la probe de 100 m plat.

Dar isprăvile acestea privesc chestiunile materiale, palpabile, măsurabile.

Pe de altă parte, sunt cei care trascend datorita unei activității nematerială, într-o anumită măsură invizibilă, dar particular și fundamental umană.

Din această categorie fac parte oamenii care își dedică viața dezlegării marilor mistere ale vieții, cei care investesc timp și ingeniozitate ca să dau lumii un aspect distinct.

Aceasta este ceea ce fac cei care își dedică viața artei, definită aceasta ca toată manifestare umană care exprimă o viziune personală despre ceea ce este real sau imaginar cu resurse plastice, lingvistice sau sonore.

Deci, cel care pictează, scrie sau compune, lasă o moștenire care, poate, nu schimbă lumea imediat nici într-un mod specific, dar, fără îndoială, face viața să fie mai mult decât ceea ce este aceasta per se.

Ceea ce este spus de către arta, pe deasupra, posedă caracter universal și, așa și așa, nu precisă decât un pic de geniu ca să fie înțeles, sau cel puțin simțit.

Așa se lămurește că El cargador de flores sau Suitele pentru violoncel solo ne tulbură, într-un mod sau altul.

Sub acest principiu se înțelege, de asemenea, că Pe sub ușă să ne dea impresia că nu suntem unicii care simt că zilele –adică viitorul– ajung deodată, fără veste, ocazional fără nimic deosebit sau aducând câteodată greșeli inadmisibile.

Da, este ceva comun între Rivera, Bach și Sorescu: în ciudă diferențelor de epocă și naționalitate, personajele acestea, precum și alți, vorbesc (pictează, compun, scriu) despre om, lume și viață.

Și, deoarece suntem cu toți oameni, oameni trăind pe lumea aceasta, pe toți ne ajung operele indivizilor de genul acesta, ființe ale căror existențe lasă o amprentă indelebilă pe istorie.

Mare printre iluștri a fost Marin Sorescu, poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător român născut la Bulzești.

Din biografia lui știm că a debutat cu Singur printre poeți, operă care a pornit o vastă și substanțiosă producție literară, cunoscută și prețuită pe tot globul, deși, din păcate, puțin editată în limba spaniolă, sau cel puțin în Mexic, cu toate că a pășit pe pământ aztec în mai multe rânduri și a stabilit relății bune cu mexicani precum Octavio Paz și Jaime Sabines.